Cap. I
NOTE DE LECTURĂ

Motto:
“Cărțile sunt oglinzi. Nu vezi în ele decât ceea ce ai deja în tine.”
(Carlos Ruiz Zafón)
Dedic această carte, in memoriam, doamnei profesoare Elena Igna, care mi-a
transformat dragostea pentru limba română în obsesie.
Mulţumiri deosebite sponsorului acestui volum, Asociaţia Culturală “Orăştie, vatră de
cultură strămoşească”, reprezentată/condusă de profesorul Miron Simedrea.

Ionel Necula şi ce înseamnă a gândi sau a fi cioranian

Scriitorul Ionel Necula (n. 1940) din Tecuci (jud. Galaţi) nu încetează să ne surprindă cu entuziasmul său
molipsitor pentru cuvântul scris, în general, şi pentru creaţia/personalitatea lui Emil Cioran, în special. Obsesia lui pentru acest mare scriitor şi filosof român, pe care am mai amintit-o cu alte ocazii, s-a concretizat de data aceasta în volumul Eseuri cioraniene (Editura PIM, Iaşi, 2023) – el având deja peste 100 de volume personale publicate, dintre care multe sunt dedicate idolului său.

Chiar în Cuvântul prefaţatoriu, autorul tecucean ne mărturiseşte atracţia sa neobişnuită pentru scriitorul apatrid
(“indiferent Cioran nu mi-a fost niciodată”), atracţie ce a debutat în adolescenţă, prin intermediul unor “intelectuali bătrâni” de unde se aproviziona cu publicaţii încă necenzurate, în care l-a întâlnit pe acesta pentru prima oară. Ionel Necula merge mai departe cu destăinuirile, afirmând/susţinând că “toată formaţia (sa) intelectuală” poartă amprenta marelui filosof şi că resimte acelaşi “disconfort de viaţă”, disconfort ce l-a determinat să parcurgă, de-a lungul existenţei, “întregul decalog al formelor de cioranizare”, pe care l-a adus în atenţia receptorilor şi în alte împrejurări. Spicuim din acesta câteva “condiţii” necesare unui “cioranian” pentru a fi veritabil/ credibil: neantul trebuie resimţit “ca gol (…), ca haos de început sau ca alternativă la divin”; “răul din lume” trebuie “văzut şi colosalizat”; trebuie conştientizată şi partea negativă a progresului, “consecinţele (sale) toxice, nefaste”, “dezastruoase”; trebuie resimţită “spaima metafizică” de vremelnicia civilizaţiei noastre pe pământ, melancolia inerentă fiinţei umane; trebuie înţeleasă “prăpastia dintre om şi cercul strâmt pe care îl circumscrie”; trebuie recunoscute şi acceptate calităţile/defectele specifice poporului nostru; trebuie “a înţelege religiozitatea ca o componentă a conţinutului interior prin care se defineşte personalitatea umană”; este necesar “a adjudeca aforismul ca o formă ideală de exprimare”, în situaţia în care scepticismul este “filosofia cea mai potrivită nebuniilor lumii moderne”; este indispensabilă înclinaţia pentru “ideea de individuaţie” şi pentru alte “concepte şi direcţii de gândire”; trebuie a considera “scepticismul şi vitalismul” ca fiind “singurele filosofii compatibile cu lumea modernă” etc